Pleadorie pentru Teatrul Radiofonic de Iulian Trocaru. Istoria Teatrului Radiofonic.

Cum bine se știe, o afirm cu asupra de măsură și eu însumi, în Cultura Română o Instituție Fundamentală a fost, este și va fi Teatrul Radiofonic. Este o Instituție aproape centenară (prima transmisie pe viu a Teatrului La Microfon, cum s-a numit multă vreme, a avut loc în 1929), un teatru care a avut, negreșit, cei mai mulți spectatori, milioane, devenind, așa cum a spus-o odată Tudor Vianu, un Teatru Național prezent în fiecare casă.

Marea majoritatea a acestor spectatori nu au pus vreodată piciorul în sala vreunui teatru dar, grație transmisiilor radiofonice, au putut să intre în contact cu Teatrul, această mare Artă, au avut posibitatea să cunoască opere literare pe care poate niciodată nu le-ar fi citit și, nu în ultimul rând, ei, spectatorii, au avut marea bucurie, norocul și privilegiul să-i cunoască, să-i asculte, și astfel să-i « vadă », pe Marii Actori Români din multe generații.

Da, un privilegiu, un imens privilegiu, pentru că Școala Românească de Teatru a fost și încă este una din marile școli mondiale de Teatru. Cum cinematograful a pătruns mult mai încet pe teritoriul României și cum producțiile cinematografice românești au fost puține și cu mic impact (până prin anii 70), în afară de turneele în provincie, numeroase, făcute de teatrele marilor orașe (în special și în majoritate cele din București), singura cale ca acești Mari Actori și Teatrul să ajungă cunoscuți a fost, și încă este, Teatrul Radiofonic.

Și au fost cunoscuți și mult iubiți, începând cu Birlic, Giugaru, Beligan, Antoniu, Vraca, Calboreanu până la cel din urmă.
Sunt convins că nu există prea mulți români (poate cu excepția generațiilor născute după 1989) care să nu fi avut (cei dispăruți) sau să aibă încă o amintire dragă sufletului lor din copilărie când în fața Radioului, în vreun fotoliu sau în pat sub pături în iernile friguroase ale anilor 80, ascultau cu imensă bucurie, curiozitate, încantare, emoție și visare poveștile, întâmplările, comediile și dramele Literaturii Române și Universale.

Și încet, încet, Universul lor emoțional și cultural s-a lărgit enorm formând, pentru mulți dintre ei, alături de Școală, baza pentru devenirea lor ca Oameni. Și cum toate aceste emoții, întâmplări, trăiri, cunoștințe ajungeau la ei prin intermediul vocilor, vocile celor mai mari Actori pe care i-a avut România, s-a format o legătură indestructibilă în memoria lor profunda…este suficient să audă o voce pe care au ascultat-o cu mulți ani înainte (chiar dacă nu își mai amintesc numele actorului) și toată bucuria este regăsită acolo adânc în memoria afectivă a fiecăruia.

Da, aceste rânduri sunt o pledoarie pentru Teatrul Radiofonic și în special o pledoarie pentru difuzarea în integralitate a întregii Arhive a Teatrului Radiofonic, cu adevărat, așa cum deja s-a spus, o Arhivă de Aur.

Scriu această pledoarie după ascultarea și reascultarea a mii de piese radiofonice ascultare, reascultare și ”studiere” în paralel cu citirea unei extensive biblioteci a Teatrului Românesc, analize, istorii, interviuri, biografii, etc. și nu în ultimul rând consultarea în detaliu a celor două Cataloage cuprinzând o largă selecție a pieselor existente în Arhiva Radio, cataloage editate de Radioteleviziunea Română în 1972 (anii 1951-1972) și de Societatea Română de Radiodifuziune în 1998 (anii 1973-1993). Un al treilea volum se lasă încă asteptat…

Această « activitate susținută », o afirm cu modestie, cred, îmi da dreptul să pot spune ca știu în detaliu cam tot ce s-a pus în scenă în teatru și în teatru radiofonic (am avut enorme surpize descoperind că mulți dintre minunății regizori și redactorii de teatru radiofonic au avut înțelepciunea și clarviziunea de a salva piese memorabile de pe scenă, recreeandu-le în studiorile Radio, de multe ori cu aceiași distribuție).

Dacă pot declara că sunt cu adevărat ”specialist” în ceva în ceea ce privește Teatrul Românesc, acesta este Teatrul Radiofonic. Îl cunosc în detaliu, și deși nu am ascultat și “studiat” încă tot ce s-a imprimat pe bandă magnetică pot aborda subiectul cu convingerea că nu sunt doar un simplu diletant pasionat.

După mine Teatrul Radiofonic Românesc este încă un fel de Atlantida scufundată cu mari vârfuri cunoscute și vizibile, cu multe minunate coline, dealuri și câmpii vizibile în toată splendoarea lor…dar totuși un continent necunoscut în integralitatea lui, continent plin incă de comori necunoscute (mii de piese neredifuzate de multe zeci de ani), comori ce rămân încă a fi descoperite și redescoperite de noi, de mai vechile și mai tinerele generații de ascultători.

Deși, da, e de discutat raportul lui cu Teatrul de pe scenă (este ceva derivat, o ”rudă săraca” sau un domeniu de sine stătător deși îi lipsește latura vizuală, lipsă compensată, strălucit, de ”vizualitatea” vocilor actorilor…voci în care s-a concentrat toată Arta lor), importanța lui este covârșitoare!

În același timp, dacă ne gândim că numai în Teatru Radiofonic s-au putut face distribuții extraordinare cu actori care pe scenă poate s-au întâlnit foarte rar sau deloc, el, Teatrul Radiofonic a fost și este un Teatru în sine.

În majoritatea interviurilor unde actorii, și regizorii, își aminteau de activitatea în Radio se spunea explicit că era singurul loc unde se puteau întâlni și « măsura » cu alți mari actori din alte teatre!

Și, poate, cel mai important lucru, este inconturnabilul adevăr că Teatrul Radiofonic este singura componentă a Teatrului Românesc salvată aproape în întregime începând cu prima difuzare înregistrată (1951). Singurul caz pe care îl cunosc în care s-a pierdut ceva, și încă nu este sigur că nu se află încă pe undeva, este serialul radiofonic Fundația după Isaac Asimov (s-au salvat 10 ore din vreo 50 deși au jucat în el unii dintre cei mai mari actori ai anilor 80).

Când ne gândim la Marele Teatru jucat în sălile de teatru în ultimii 70 de ani, el, cu rare excepții (datorate, mai ales în ultimii ani, noilor și accesibilelor tehnologii de înregistrare), mai există doar povestit în presa de specialitate a vremii, în cărțile de amintiri și în amintirile celor care au avut șansa să îl vadă.

În schimb Teatrul Radiofonic este practic în întregime salvat din 1951 până astăzi.

Cum de am avut timp de mii și mii de ore de ascultare atentă?

O spun pentru a nu lăsa impresia că am făcut o obsesie din Teatrul Radiofonic. Pictând cam 4 ore pe zi sau mai degrabă noaptea (și asta de vreo 18 ani) pot asculta, cu plăcere enormă, pe lângă alte conferințe, emisiuni radio, interviuri (nici nu știu cum trece timpul) teatru radiofonic. Dacă nu ar fi aceste ore zilnice de pictură cu urechile și mintea libere…nu ar fi fost posibilă această imensă, și fără de sfârșit, Minunată Călătorie.

Pot spune cu convingere că nu există niciunde vreo țară în lume cu aceeași amplitudine și valoare a Teatrului Radiofonic ca cel românesc. Chiar și BBC-ul rămâne în urmă, nu că i-ar fi lipsit marii actori, regizori, tehnica ci pentru că nu o să găsiți, de exemplu, vreo piesă pusă în scenă de către ei din…Romania sau Bulgaria sau Turcia (și de vor fi fiind, cu certitudine sunt excepții).

În plus, da, a existat o tradiție vastă și în Germania, Franța și în Radioul American în anii 30-60…dar odată cu ajungerea în casele oamenilor a Televiziunii și a serialelor TV…aceasta Arta s-a diminuat ca amploare, importanță și mai ales ca audienta… aproape cu totul.

Nu sunt la curent cu amploare actuală a acestei arte radiofonice în alte țări dar îmi vine să pariez ca nu se ridică la nivelul celei românești. Rămâne o temă de studiat în viitor…poate vreun prezent sau viitor student la Teatrologie va avea curiozitatea să facă o incursiune/cercetare comparată pe această temă, e clar un subiect foarte interesant.

Nu vreau ca aceste rânduri să fie o Istorie a Teatrului Radiofonic Românesc, nu aici și-ar avea locul, ci aceste rânduri le scriu, așa cum am spus deja, ca o pledoarie pentru difuzarea în integralitate a întregii Arhive a Teatrului Radiofonic.

După o lungă și minuțioasă muncă de comparare a titlurilor pieselor de Teatru Radiofonic existente în spațiul public (diverse aplicații și platforme mai mult sau mai puțin populare și baze de date de pe Internet precum și în arhivele private ale prietenilor pasionați) cu datele din cele două Cataloage editate de către Instituția Radioului (până în 1993) am compilat o listă cu aproximativ 800 de piese lipsă.

Este doar o selecție luând în considerare doar valoare actorilor din distribuție, pentru că, susțin nedezmințit, aceasta ar trebui să fie singurul criteriu acceptabil în a pleda pentru redifuzarea în spațiu public a integralității pieselor aflate în arhiva Radioului.

Rămâne de coroborat și compilat încă o porțiune neexplorată de informație. Cele două Cataloage Radio sunt ele însele o selecție (până în 1993). Din consultarea făcută în presa vremii (programele Radio-TV), după o sumară și punctuală verificare, reiese că aproximativ 20% din piesele difuzate la Radio, din 1951 până azi, nu se regăsesc în aceste două Cataloage.

Într-un răspuns, Septembrie 2012, dat de conducerea Redacției Teatrului Național Radiofonic pe tema difuzării integlale a Arhivei se spune:

„Este la fel de firesc ca alte titluri să nu apară prea des în programele noastre, și ne referim în special la unele spectacole montate în perioada comunistă, deoarece, din păcate, sunt de o calitate indoielnică, sunt conjuncturale, total depăsite din punct de vedere estetic, puerile ca text și sigur că și interpretarea, atunci când textul e slab, lasă de dorit. Am contraria zeci de mii, milioane de ascultători, dacă ne-am baza programele pe titluri de o calitate slabă, pe autori compromiși, pe lansarea în eter a unor false probleme, conflicte și idei.”

Luând acest răspuns ca punct de plecare (nevand oficial nici un altul) în pledoaria mea, pledoarie pentru integralitate, spun că, în general, factual:

• – da, multe texte (nu spectacolele) care au stat la baza montării radiofonice sunt de o calitate îndoielnică, puerile ca text, ba chiar, și adaug de la mine, total penibile, totuși mult mai puține texte decât ne-am aștepta sunt în această categorie, și de aș avea timp și spațiu aș face o analiză la obiect pe zeci de piese „comuniste”, „proletcultiste”, „realist socialiste” românești sau „din țările din lagărul socialist”, analiză din care s-ar vedea ca au fost mult mai mici concesiile acordate politicii și puterii timpului în textele montate la radio decât în piesele din teatre, decât în scenariile filmelor turnate și mai ales decât în textele publicate, texte având uneori aceiași autori, (deasemenea din amintirile și interviurile celor care au lucrat în Radio pentru teatrul radiofonic nu am găsit ca frapant amestecul ideologic, așa cum am găsit în amintirile celor din Teatru, Televiziune sau Cinema, dar cert rămâne de făcut o analiză serioasă și documentată în arhive pe marginea acestui subiect),
• da, sunt conjuncturale (și totuși mult mai puține decât ne-am aștepta – vezi lista anexată, doar după autor și titlu judecând, reiese că sunt o minoritate), cum altfel ar fi putut fi decât « sub vremi »??? sub o dictatură comunistă de o duritate extremă așa cum a fost până în 1964, perioadă când sute de mii de români au fost aruncați în grele închisori, ani sau chiar zeci de ani, închisori din care multe mii, dacă nu și mai mulți, nu au mai ieșit în viață (închisori în care au stat și actori, cum bine știți, și dau doar exemplele lui Mitică Popescu, Ștefan Radof, Marietta Sadova, Ion Ulmeni, Titus Lapteș, Elena Pătrășcanu – da, soția lui Lucrețiu Pătrășcanu-și alții)…dacă e să luăm acest lucru în considerare însemnă că practic am anula totul, totul în artă și în viața oamenilor (cu tot cu amintirile lor) pentru că având neșansă să trăiască în acele timpuri întreaga populație a României a avut o viață…conjuncturală! Este absurd? Da, este absurd!!!
•  da, sunt total depășite din punct de vedere estetic, asta dacă cu acest cuvânt, estetic, se vrea, în acest context, estetică regizorală…

E normal ca astăzi să existe alta, ca în orice alt domeniu, și în particular când este vorba de regie de teatru, dealungul timpului au existat și vor exista mereu alte estetici, tehnici și viziuni regizorale, lucru care nu face automat ca una să fie „mai buna” decât alta doar pentru că este mai nouă din punct de vedere cronologic, ci sunt „fotografii” ale diverselor vârste ale acestei arte, arta regizorală (dând la o parte tot ce aparține unui alt timp estetic la un moment dat nu am mai rămâne cu nimic, și acest lucru este valabil în orice artă), în plus aici vorbim de regie de teatru radiofonic, mult mai stabilă dealungul timpului având în vedere constrângerile obiective care încadrează o montare radiofonică, regie făcută, cu mare măiestrie de mari regizori, cum puțini cred că au existat în lume…

Victor Ion Popa (îl amintesc aici, deși nu există vreo piesă în regia lui păstrată, a murit la doar 51 de ani în 1946, pentru că el a fost „ucenicul vrăjitor” care a pus bazele Teatrului Radiofonic, pe lângă că era dramaturg, nuvelist, romancier, publicist, desenator, regizor, scenograf, profesor…

El a impus spiritul director, niciodată abandonat, al teatrului radiofonic…cuvântul și vocea…el spunea că „teatrul trebuie să fie o răscruce de glas omenesc și de muzicalitate verbală” pentru el ”fotogenia vocilor” era primordială), Mihai Zirra, Constantin Moruzan, Paul Stratilat, Titel Constantinescu, Elena Negreanu, Ion Vova, Constantin Dinischiotu, Cristian Muntean, Dan Puican ca să nu amintesc decât câțiva din generațiile anterioare.

Și, alături de regizorii artistici au existat, și încă există, extraordinari profesioniști care se cheamă, regizor tehnic, regizor de studio, ilustrator muzical, profesioniști pe care nu-i numesc aici lista fiind prea lungă…dar nu cred că există vreun iubitor de teatru radiofonic care să nu recunoască numele lui George Buican, Crânguta Manea, Timus Alexandrescu, Tatiana Andreicic, Romeo Chelaru, Paul Urmuzescu, Andrei Sireteanu…și câți alții!

– cât despre „si sigur că și interpretarea, atunci când textul e slab, lasă de dorit”, NU, aceasta este, din orice punct am privi, pur și simplu FALS și NEADEVĂRAT!!!

După ascultarea a mii de piese, multe din perioada cea mai grea a dictaturii comuniste și a proletcultismului (1951-1964) nu aș putea să numesc una singură în care Actorii să nu fie la înălțimea menirii lor de actori, și nu mă refer la repertoriul clasic românesc sau internațional ce a reprezentat majoritatea pieselor ci la cel pronunțat propagandistic, proletcultist, realist socialist sau eronat și fals istoric.

În orice rol au avut, oricât de fals istoric ar fi fost, acești actori și-au pus toată arta lor în interpretare, și-au concentrat tot talentul și geniul lor în a depăși aerul și substanța „conjuncturală” a textului făcând din interpretarea lui un spectacol de artă interpretativă pură.

Trebuie să precizez că nu încerc în nici un caz să ignor, relativizez sau să disculp ororile de tot felul petrecute în timpul dictaturii comuniste, cele din viața de toate zilele cât și cele din cultură. Departe, foarte departe de mine acest gând, fără modestie pot spune că am citit/studiat o întreagă bibliotecă pe tema comunismului (și istorie în general) de 30 de ani încoace, nu veți găsi în mine nici un gram de „pact cu dusmanul” indiferent care ar fi el, de extremă stânga, sau de extremă dreaptă!

Nu despre asta este vorba în această pledoarie a mea pentru

Indiferent ce ar spune un text, dacă este interpretat în teatru radiofonic totul se concentrează în voce și în infinitele ei nuanțe, nuanțe și culori care au reușit să veștejească pur și simplu „mesajul” politic.
Și acest miracol este posibil numai în Teatru Radiofonic!

De exemplu, în filmele „de conjunctură” din acei ani, deși da, merită vizionate pentru latura vizuală a artei interpretative a actorului, pentru atmosfera epocii, pentru peisajul acelor ani, pentru orașele încă nedemolate de „planurile de sistematizare”, pentru atmosfera și arhitectura, încă tradițională, a satelor românești, ca materie de studiu antropologic (sau istoric), mesajul politic și propagandistic este mult mai vizibil și cu adevărat deranjează.

Și asta cu atât mai mult în textul scris (cel cu mesaj politic și propagandistic) din care nu mai rămâne nimic și pentru nici un motiv nu se merită să îți pierzi timpul citindu-l.

Dar, ce minune, în Teatru Radiofonic, grație acestor Mari Actori, pur și simplu nu mai are nici o importanță textul interpretat, și asta cu atât mai mult azi, după 60-70 ani, când ascultându-l pe un Birlic în rolul muncitorului Biserică strigând că se duce el la Partid (Marcel Anghelescu) să-i facă dreptate împotriva unui funcționar care cosmetiza statisticile (Giugaru) și împotriva unui șmecheras uns cu toare alifiile (Beligan)…pur și simplu nimic altceva nu se mai vede înafară de un spectacol scateietor al actorilor, spectacol care atinge cele mai înalte culmi artistice, care te umple de bucurie și ai vrea să îl reasculti încăodata și încăodata făcând totală abstracție că textul a fost scris de Baranga și nici măcar eu, care știu cine a fost Baranga și ce a făcut mai bine și mai ales mai rău, nu mă mai interesează, nici măcar o secundă.

Vorbesc aici de piesa „ Mielul Turbat” scrisă de Aurel Baranga care există în spațiul public doar în varianta jucată și înregistrată pe scena Teatrului Național, Sala Comedia (regia Sică Alexandrescu 1954), cu public, în schimb nu există încă varianta radiofonică. Varianta înregistrată în studiourile Radio în 1966 are aproape aceeiași distribuție, diferența majoră este ca Ion Talianu a decedat între timp, cel ce l-a jucat pe Cațavencu în ecranizarea lui Jean Georgescu după „O scrisoare Pierdută”, și intră Niky Atanasiu (Tipatescul din aceiași ecranizare), un alt mare actor ce va rămâne în amintirea generațiilor viitoare doar prin ce s-a înregistrat în Radio, de exemplu, în arhiva Radio încă se mai află neredifuzate în ultimii 50 de ani alte cel puțin 6 piese cu el.

Da, o spun cât se poate de tranșant, deși pare crud, mulți, majoritatea actorilor ce s-au format în interbelic, vorbesc aici de marii actori, care și-au trăit a doua parte a carierei lor în perioada postbelică, cu mici excepții (Beligan, Giugaru, Birlic, Ion Lucian) se vor salva doar prin ceea ce a fost înregistrat în Radio. Este singura lor salvare și, sunt sigur, erau conștienți de această tristă, dar nu fără speranță realitate, încă atunci în acei ani. Se vede asta din jocul lor, se vede din sufletul și energia pe care o pun în interpretare, în voce…în vocea aceea în care concentrează toată arta, toată experiența și toată cariera lor…într-un final tot destinul lor!

Și doar pentru că au avut neșansa să interpreteze texte „conjuncturale”, „fals istorice” și mai ales slabe ale unor autori (pe cine mai interesează astăzi că erau scrise de un Beniuc, Voitin, Mirodan, Baranga, Drumeș, Joldea sau Everac?) pe care Istoria, atât cea mare cât și cea literarară i-au uitat deja (cărțile lor fiind deja condamnate la o nereeditare veșnică, primindu-și astfel „pedeapsa”) doar pentru aceasta să-i condamnăm și noi prin neredifuzare?

De ar fi așa ar fi o crimă de neiertat, i-am omorîîncaodată!…și, în plus, după ani, am ceda o mare victorie acelui timp politic revolut și decidenților lui…vom face exact ce au făcut ei…vom cenzura și vom arunca în uitare mari artiști! Cred, vreau să cred, că suntem mai demni, mai generoși, mai drepți și mai inteligenți decât ei, decidenții din trecutul comunist!

Deși erau actori enormi, de exemplu mai știe astăzi multă lume cum sună vocea și care era marea artă interpretativă a lui Vraca? a lui Brancomir? a lui Manta? a lui Manolescu? a lui Storin? a lui George Măruță? a lui Niky Atanasiu? a lui Costache Antoniu? a lui Finteșteanu? a lui Marcel Anghelescu? a lui Gărdescu? a lui Jules Cazaban? a Mariei Filotti? a Aurei Buzescu? a Luciei Sturza Bulandra? a Celei Dima? a Ninetei Gusti? a Elvirei Godeanu? a Natașei Alexandra? a Marinei Wauvrina? a lui Clody Berthola? Chiar a lui Emil Botta, Forry Etterle, Calboreanu sau Ciobotarașu?

De ce erau ei Mari Actori? Cine mai știe astăzi, o știe exclusiv din Teatru Radiofonic. Și atunci de ce să fie ținute la sertar sute de înregistrări cu vocea lor? Ce vină au ei??

Din selecția făcută (până în 1993), doar o scurtă punere în temă cu ce lipsește din spațiul public:
– 12 piese de teatru cu Birlic !!! (și numai 5 minute inedite cu Birlic și ar face fericit pe orice iubitor al teatrului…dară-mi-te 12 piese întregi??), 12 cu Giugaru, 6 cu George Vraca, 16 cu Emil Botta, 30 cu Costache Antoniu, 28 cu Ciobotarașu, 29 cu Calboreanu, 62 cu Forry Etterle și așa mai departe

Trecând la o altă generație de actori, numită Generația de Aur, actori încă foarte prezenți în mentalul colectiv, ca Toma Caragiu, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, George Constantin, Mircea Albulescu, Octavian Cotescu, Ștefan Mihăilescu Brăila, Ștefan Iordache, Tamara Buciuceanu Botez, Gina Patrichii, Irina Petrescu, Rodica Tăpălagă, Gheorge Cozorici, Cornel Coman, Emanoil Petruț, Olga Tudorache și mulți alții, da, există multe piese în spațiul public în interpretarea lor, deci am putea spune că nu este nici o urgență…și totuși…

Și totuși care e motivul pentru care 6 piese cu Toma Caragiu, actor atât de iubit de o mulțime de spectatori, piese care i-ar umple de fericire ascultarea lor în premieră (pentru că nu cred că mai există cineva care își mai amintește când au fost difuzate) nu sunt scoase de la sertar??

Un Toma Caragiu poate să joace, chiar la radio, cu expresivitate maximă și cu o artă irepetabilă, până și un cuier de haine…atunci cum am putea crede că vreun ascultător ar gândi, și cu atât mai puțin ar spune, despre interpretarea lui că „interpretarea, atunci când textul e slab, lasă de dorit”???

Același lucru aș putea spune și despre 10 piese inedite cu Gheorghe Dinică, 6 cu Marin Moraru, cel puțin 75 cu George Constantin, peste 108 cu Mircea Albulescu, cel puțin 34 cu Octavian Cotescu, 5 cu Amza Pellea (da, chiar și Amza Pellea este ținut la sertar), cel puțin 63 cu Ștefan Mihăilescu Brăila, 16 cu Ștefan Iordache, 41 cu Victor Rebengiuc, 11 cu Dem Rădulescu, 124 cu Ion Marinescu, peste 80 cu Virgil Ogășeanu, 25 chiar cu Radu Beligan, 25 cu Repan, 21 cu Adrian Pintea, 10 cu Vasile Nițulescu (orice noua apariție a acestui special actor este o sărbătoare), cel puțin 15 cu Tamara Buciuceanu Botez, 30 cu Irina Răchițeanu-Șirianu, 10 cu Rodica Mandache, 9 cu Olga Tudorache, 4 cu Liliana Tomescu, o minunată actriță, o stea a scenei românești, încă în viață la peste 90 de ani, actriță împinsă în umbră deliberat de alții după plecare ei în Suedia acum 40 de ani…

și da, cu voia D-voastră, de ce nu? 31 piese cu Sandu Sticlaru…țăranul bonom arhetipal al Teatrului Radiofonic Românesc, doar el este cel care a adunat, pentru totdeauna, din drum, pentru a face o cațaveiva din ea, vulpea ce îl păcăli pe urs…deși are în acest domeniu, de țăran român arhetipal, o concurență puternică din partea lui Mihai Mereuță…

Printre piesele neredifuzate de zeci de ani se află și 3 piese Shakespeare, 2 Goldoni, 2 G.B. Shaw, un Eschil (Perșii) și mulți alți clasici români, și asta, deși, cu greu s-ar putea spune că textele sunt „conjuncturale” sau de „calitate indoielnică” …

Ar fi mult mai multe de spus despre toți acești actori, numiți și nenumiți…aș putea face o poveste despre fiecare piesă de teatru radiofonic ascultată, și povestea ar fi despre arta interpretării în primul și în primul rând …și într-o foarte mică măsură despre text.

Spunând asta nu neg în nici un caz marea valoarea literară, artistică a multor texte, poate majoritatea (clasice și contemporane) montate în radio, dar nu despre asta este vorba în această pledoarie ci, o spun încă odată, despre necesitatea redifuzarii integrale a Arhivei Teatrului Radiofonic, indiferent de text, pentru că toți o merităm: ei, Marii Actori, cei care nu mai sunt, cei care sunt încă printre noi, toți profesioniștii ce au lucrat și lucrează în Redacția Teatrului Radiofonic și noi, publicul îndrăgostit de o viață de această magie și toți care încă nu s-au îndrăgostit, dar sigur o vor face, și, nu în ultimul rând, tinerii actori sau viitorii actori care în această Arhivă vor găsi un Profesor Emerit și …nemuritor!

Ascultându-le vocea, ei, actorii, sunt cu adevărat nemuritori…mult mai nemuritori și veșnic tineri decât îi vedem în filme…acolo, din context, decoruri, realizăm repede că au dispărut de mult…și mai mult ne întristăm…așa, la Radio, ascultându-le doar vocile…te face să crezi că sunt, și, în absolut chiar sunt, în același timp contemporani cu Eschil, cu Shakespeare, Goldoni, cu Moliere, cu Eugen Ionescu sau cu…colectivizarea agriculturii!

Sentimental și empatic vorbind…mă gândesc și la spectatorii Teatrului Radiofonic ajunși la o anumită vârstă (și sunt mulți, poate majoritatea), cei care au copilărit și trăit cu vocile lor…gândiți-vă ce bucurie ar avea…cât mai este timp…ascultând, ore și ore, pentru mulți, poate pentru toți, inedite, cu actorii lor iubiți de o viață!

– cât despre ultimul punct din răspunsul primit în 2012:

„Am contraria zeci de mii, milioane de ascultători, dacă ne-am baza programele pe titluri de o calitate slabă, pe autori compromiși, pe lansarea în eter a unor false probleme, conflicte și idei.” în mare parte am răspuns în această pledoarie (calitate slabă și actori compromiși), și aș adăuga, sunt convins că ceea ce se va câștiga depășește imens ceea ce, poate, se va pierde…și aș zice chiar că sunt sigur că nu se va pierde nimic:

Ascultătorii Teatrului Radiofonic sunt mai cultivați și inteligenți decât atât…în plus, sunt convins, nici măcar în perioada proletcultistă, a realismului socialist și în general în toată perioada comunistă nu au existat ascultători duși de nas de această propagandă…deci ce pericol ar exista astăzi???

Și dacă chiar există temeri că vor exista ascultători contrariați, ușor de dus în eroare sau afectați de ce vor asculta nu este nimic mai simplu decât a preinregistra o mică prezentare de nici un minut în care să se spună, de exemplu:

„ Această piesă radiofonică a fost înregistrată într-o perioadă când întrega societate românească trăia sub o dictatură comunistă care a impus în artă și literatură un model, o tendința și o linie politică de urmat care a fost în mod flagrant contra adevărului, contra libertății și contra valorii artistice.

De aceea multe dintre textele montate radiofonic sunt de o o calitate indoielnică, sunt conjuncturale, puerile ca text și, de cele mai multe ori, false din punct de vedere istoric. Totuși, dată fiind marea calitata a artei interpretative a Marilor Actori Români, din multe generații, care au participat la aceste înregistrări, considerăm firească și necesară difuzarea lor.”

Într-un final pot oferi și o soluție suplă și elegantă care ar mulțumii pe toată lumea, soluție care ar răspunde concomitent temerilor și opiniilor prezentate în răspunsul din 2012 al Redacției Teatrului Național Radiofonic cât și dorinței iubitorilor de teatru radiofonic, o mare și minunată comunitate, de a asculta integralitatea Arhivei Teatrului Radiofonic:

– pe www.eteatru.ro în secțiunea Colecții se poate crea cu efort și cost minim o categorie, să-i zicem, de exemplu „Din vechi rafturi de arhivă” sau „Din uitate rafturi de arhivă”, etc. În textul de introducere se pune textul de prezentare de mai sus, sau ceva asemănător, și apoi piesele inedite „cu probleme”.

Pot fi în ce ordine vreți, cronologică sau în funcție de actorii din distribuție (sigur această identificare va facilita gasirea actorilor favoriți) sau în oricare alta…important este să fie accesibile. Cine vrea să le asculte le ascultă, cine nu vrea să le asculte pentru că „au fost montate în perioada comunistă, sunt de o calitate indoielnică, sunt conjuncturale, total depăsite din punct de vedere estetic, puerile ca text, contrariază și interpretarea, atunci când textul e slab, lasă de dorit” să nu le asculte.

Mai simplu și mai elegant decât atât nici că se poate. În plus nimeni nu poate acuza Redacția Teatrului Național Radiofonic că „ își bazează programele pe titluri de o calitate slabă, pe autori compromiși și pe lansarea în eter a unor false probleme, conflicte și idei”. Nu sunt difuzate ci sunt doar accesibile cui dorește.

Cu speranța că vor prinde viață dorințele exprimate în această pledoarie, dorințe împărtășite cu certitudine și de o largă majoritate a iubitorilor Teatrului Radiofonic Românesc, va ofer lista pieselor, încă inedite (pâna în anul 1993), piese identificate de către mine: (vezi link-ul de mai jos)

:

Arhiva Pierdută de Teatru Radiofonic

sursa: https://www.lapunkt.ro/2021/03/pledoarie-pentru-teatrul-radiofonic-pledoarie-pentru-integralitate/