Biografie: Jean Băileșteanu
S-a născut în anul 1951, 13 februarie, în Sălcuţa, Dolj. Decedat la 14 aprilie 2018, la Craiova, la scurt timp după ce fusese ales președinte al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova.
Debut editorial: 1975, la Editura „Scrisul Românesc” din Craiova. În data de 11 aprilie 2018, fusese ales în funcția de Președinte al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Craiova.
Fișa de creație
A publicat următoarele cărţi:
• CLOPOTUL VISELOR, povestiri, Editura Scrisul Românesc, 1975;
• DEALUL LUPULUI, povestiri, Editura Scrisul Românesc, 1978;
• POVEŞTILE DE FIECARE ZI, povestiri, Editura Albatros, 1981;
• DRUM ÎN TĂCERE, roman, Editura Scrisul Românesc, 1987;
• POVESTIRI DE PE DESNĂŢUI, povestiri, Editura Scrisul Românesc, 1988;
• GOANA, roman, Editura Cartea Românească, 1988;
• DRUM ÎN TĂCERE, roman, ediţia a II-a, Editura Literatorul, 1990;
• DRUM ÎN TĂCERE, roman, vol. I-II, ediţia a III-a, Editura MJM, 1997;
• GENIUL ŞI ÎNCHIPUIREA, roman, Editura MJM, 1997;
• SFÂNTUL DRAC sau JUDECATA DE… ACUM, roman, Editura MJM, 1999;
• GOANA, roman, ediţia a II-a, MJM, 2001; NUNTA LUI PETRE, Editura MJM, 2002;
• ÎN DRUM SPRE CASĂ, povestiri, Editura MJM, 2003;
• BOLNAV DE CARNAVAL, povestiri, Editura MJM, 2003;
• GENIUL ŞI ÎNCHIPUIREA, roman, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura MJM, 2003;
• ULTIMA ÎNVIERE, nuvele și povestiri, Editura Tipo Moldova, 2013;
• DRUM ÎN TĂCERE, roman, volum necenzurat, Editura Autograf MJM, 2016;
• CARTEA CU PRICINI, Editura Autograf MJM, 2017; (volum după care s-a realizat piesa, la Radio Craiova, în două acte din anul 1985, intitulată CARTEA CU BUCLUC, volun care a aparut pentru prima dată în anul 2017;
• VIAŢA CA O… PARADĂ, Jurnal de scriitor sub dictatură, roman în 5 volume, Editura MJM, 2017.
Referințe critice (în periodice și în volume)
Referinţe critice în volume:
„Prima verba”, vol. II, de Laurenţiu Ulici;
„Literatura română contemporană”, de Laurenţiu Ulici;
„Profiluri şi structuri literare”, de Florea Firan;
„Clasici şi contemporani”, de Constantin M. Popa;
„Trăind printre cărţi”, de Marian Barbu;
„Proza românească între milenii”, de Geo Vasile;
„Fraţii Buzeşti”, de Marian Barbu şi Alexandru Dinu;
„Istoria literaturii române”, de Marian Popa;
„Interferenţe spirituale”, de Tudor Nedelcea;
„Cronici literare”, de Dumitru Bădescu;
„Dicţionarul scriitorilor români”, vol. I, litera B;
„Eseuri”, de Fănuş Băileşteanu;
„Istoria literaturii române”, de Ion Rotaru etc.
Referinţe critice în periodice:
Laurenţiu Ulici, Virgil Mihaiu, Tudor Nedelcea, Mircea Moisa, Aureliu Goci, Alex Ştefănescu, Artur Silvestri, Constantim M. Popa, Marian Barbu, Constantin Sorescu, Lucian Chişu, Ov. Ghidirmic, Victor Atanasiu, Ioan Lascu, C. Avramescu, Alina Boboc, Geo Vasile, Luminiţa Ristea, Janet Nică, Constantin Dumitrache, Marian Popa, Ion Rotaru etc.
Laurenţiu Ulici: „Lumea satului oltenesc este universul preferat de Jean Băileşteanu, constituindu-se până acum chiar într-o temă aproape exclusivă a prozei autorului craiovean. Semnele acestei iuţi specializări, vizibile încă de la debut, s-au accentuat, conturând o hartă epică relativ stabilă, în povestirile din cărţile următoare, concomitent cu consolidarea stilistică, în sensul adecvării, prin oralitate, naturaleţe şi febrilitate narativă, a scriiturii la materia narată.(…) …în Drum în tăcere, primul roman al scriitorului şi proba sa de maturitate, plăcerea de a povesti după memorie apare în chip evident dublată de o intenţie de reconstituire etajată a lumii satului, în vecinătatea tipologică a romanului frescă, tinzând să epuizeze planurile existenţei şi să ordoneze mulţimea faptelor particulare şi accidentale într-o imagine generală şi esenţial restitutivă (…), …astfel, în puţine romane pe o temă similară găsim realismul privirii asupra efectelor de înstrăinare, de deformare a mentalităţii produse de radicala schimbare de climă a existenţei ţărăneşti ca în Drum în tăcere”.
(Literatura română contemporană);
Constantin Sorescu: „ …Compoziţia e vânjoasă, aşa cum îi şade bine unui roman, dar autorul e atent la proporţii şi îşi gândeşte construcţia în fine simetrii. În prima din cele cinci cărţi, adună întreaga umanitate a satului (prin reprezentanţii ei) în MAT, ca într-un nod al unei povestiri ce se desfăşoară de când lumea, pregătind-o (şi pregătindu-şi în acelaşi timp cititorul) pentru ce va să fie. E o idee fericită şi originală…(…). Dominantă sub raport compoziţional e combinaţia de dialog şi povestire. Ca în basmul folcloric, descrierea lipseşte aproape cu totul. (…). Nu ştiu ce se va întâmpla în volumul următor (sau în următoarele?), dar primul, prin acurateţea şi savoarea scriiturii, ca şi prin tragismul şi grotescul viziunii, obligă a-l introduce pe Jean Băileşteanu printre prozatorii cu „căiţă” ai generaţiei sale”.
(SLAST, „Ţăranii sunt frumoşi când sunt autentici”,
1987, după apariţia primei ediţii a romanului Drum în tăcere).
Tudor Nedelcea: „Jean Băileşteanu, cu modestie şi pe tăcute şi-a construit deja o operă. (…).
„Ce este, în definitiv, un mare scriitor?” se întreabă acad. Eugen Simion în cartea sa, Fragmente critice, vol. II, Fundaţia „Scrisul Românesc”, în 1998. „Între multele răspunsuri posibile aleg unul: un mare prozator este acela care creează o lume în aşa fel încât lumea să fie verosimilă şi, după o vreme, să pară că nu opera imită lumea, ci invers: lumea realului imită opera literară”.
Îmi place să cred că povestirile şi romanele lui Jean Băileşteanu creează o lume verosimilă, adeverind că „veşnicia s-a născut la sat”.
( Prefaţă la romanul Sfântul drac sau Judecata de… acum).
Valentin Taşcu: „Câtă vreme o seamă de prozatori urmăresc în romane să dilate, din raţiuni tipografice, un fapt neînsemnat, fără a ţine seama de pacienţa încercată a lectorilor, Jean Băileşteanu concentrează în Dealul Lupului, în nuvela cu acest titlu, dar şi în celelalte schiţe ale volumului, epic suficient pentru câteva cărţi. Orice idee de diluţie este înlăturată, nemanifestându-se nici un fel de complex de inferioritate la care proza scurtă a cam fost supusă, nejustificat, în ultimul timp. Rezultatul este dintre cele care ar putea face obiectul unui eseu despre calitate şi dimensiune în proza contemporană. Inevitabil raportul ar da câştig de cauză aspectului calitativ.”
(„Proza scurtă din nou în atenţie”, Steaua, 1977);
Constantin M. Popa: „Volumele Clopotul viselor (1975), Dealul lupului (1978) şi Poveştile de fiecare zi (1982) prilejuiesc întâlnirea cu Jean Băileşteanu, tânăr prozator care încearcă circumscrierea unui teritoriu epic propriu, având ca element referenţial câmpia olteană străbătută de apele Desnăţuiului.” (Vieţi în „timpul” tradiţiei, „Luceafărul”, 1986);
„…Agitat şi mereu însetat de cunoaştere, curios şi vivace, ţăranul în cărţile lui Jean Băileşteanu se găseşte în centrul unui scăpărător spectacol verbal. Autorul înregistrează cu maximă fidelitate valorile expresive ale vorbirii, compunând caleidoscopic, din datele realului imediat şi din recuperarea tradiţiei, o umanitatea savuroasă şi autentică”
( „Clasici şi contemporani”, Scrisul Românesc, 1987);
Ovidiu Ghidirmic: „…Aceste povestiri sunt importante prin faptul că, mai ales prin ele, Jean Băileşteanu încearcă să configureze mitografia unui loc, a încă unui spaţiu, anexat geografiei literare: Valea Desnăţuiului. Spaţiu-matrice al prozei sale, pe care povestitorul şi l-a luat, definitiv, în posesiune. Călătoria pe Desnăţui are o dublă semnificaţie. Este o călătorie în spaţiu, spre izvoarele râului, şi o călătorie în timp, spre iyvoarele vieţii, în vremurile primordiale. Povestitorul recurge la mituri şi la memoria colectivă, spre a sublinia permanenţa vieţii şi vechimea arborelui genealogic. Intuiţia circularităţii vieţii şi a cunoaşterii din Roata este exemplară şi îi permite povestitorului să creeze din Valea Desnăţuiului un adevărat axis mundi. (…) Această direcţie fantastică a lui Jean Băileşteanu este nu numai interesantă şi deosebit de fecundă, dar şi necesară, contrabalansând verismul prozei sale.”
(Mitografia unui loc, Ramuri, 1988);
Geo Vasile: „…unele trenări şi digresiuni, ce nu depăşesc nivelul pitorescului (…) n-au însă cum să pună la îndoială puterea de invenţie şi autenticitatea unui demers artistic remarcabil în proza ce se scrie azi. Indubitabil, inexplicabila modestie a persoanei numite Jean Băileşteanu este sinonimă cu forţa talentului său epic”.
(Proza românească între milenii, 2000)
Marian Popa: „…O atmosferă întrucâtva diferită particularizează Goana (1988), roman plasat tot într-un sat oltenesc începând cu puţin înainte de 1940 şi încheiat la începerea războiului antisovietic(…). Se prezintă o umanitate cum n-a mai cunoscut literatura română, o selecţie negativizantă poate pentru a se ilustra înrăirea lumii la care se referă textul biblic. Un sat parcă izolat în ignoranţă supremă; personajul relativ central, al cărui ideal de viaţă este „să poţi să trăieşti fără să te gândeşti la ziua de mâine, să uiţi de ea”. Ţăranul este un instinctual, chiar un apucat: stă în pat cu barda, cu care loveşte pereţii şi pe care o aruncă după câte unul. Familia sa, nevastă, copii, sunt pe măsură în descriere, mojicie, barbarie, indecenţă, impulsivitate violentă. Vergila bea jumătate din apa din şiştar, restul şi-o aruncă în cap, alteori ţărâna joacă exact rolul apei…(…) Traiul fără grija zilei de mâine înseamnă o mizerie maximă. Oamenii sunt murdari, plini de păduchi. La moş Pârvu dorm cinci inşi în unicul pat căruia i se mai rup la nevoie şi picioarele… (…) Un ţârcovnic dezgroapă noaptea morţii proaspeţi şi-şi hrăneşte cu ei porcii, ca să-i îngraşe mai repede, iar oamenii cred că la ei se ridică la cer şi trupurile. (…) În această lume vine vestea mununilor lui Petrache Lupu din Maglavit. Cu excepţia lui moş Pârvu, sătenii intră în psihoză – combinaţie de spaimă şi speranţă. Se face pelerinaj la locul cu pricina, o înscenare (…) aranjată de politicieni care vor să declanşeze o reformă a moravurilor. Dar cei din satul romanului rămân cum au fost. Goana, o acumulare de mitocănie, brutalitate: prima întrebare a unui naiv ar privi rostul acestei alegeri. Într-o interpretare ar fi o demitizare a satului tradiţional sau numai a unei părţi din el, indicată curent prin termenul „mahala”, apoi negativitatea ar sugera înrăirea, anticipând Apocalipsa războiului…(…) … Se impune faptelor şi o structură simbolică. 7 capitole au ca titluri numele celor 7 zile ale săptămânii, dar alese din şirul mai multor ani. Fiecare zi e evaluată prin caracteristici date ei de ecouri locale şi creştine, toate ar trbebui să împlinească o Geneză răsucită – dinspre o Facere împlinită (insesizabilă) către distrucţie avându-şi apogeul în războiul mondial. „Şi fu ziua a şaptea, ultima, a acelui început de sfârşit, urmând o nouă facere” (…) …Goana este interesant. S-ar putea întocmi cu el un glosar dialectal…(…) …Marin Preda reproşa lui Zaharia Stancu că a africanizat ţăranii români; dar ce a făcut Stancu e o pastorală Scudery în raport cu Băileşteanu”.
(Istoria literaturii române…)
Marian Barbu: „Scriitor cu vechi state de lucru, Jean Băileşteanu a experimentat povestirea ca pe forma cea mai aleasă, dacă nu specifică par lui meme, satului din sudul Olteniei, mai precis din zona Desnăţuiului. Clopotul viselor (1975), Dealul lupului (1978), Poveştile de fiecare zi (1982) dau o nobilă măsură comunicării şi impun un timbru foarte apropiat lui Marin Preda ori Zaharia Stancu, adică unei vitalităţi muntene revelatorii. Zonele de interferenţă privind tipologia, onomastica şi mentalitatea personajelor fac dovada unei asimilări creatoare a modelelor. În ultimă instanţă, a reverberaţiilor acestora în timp.
Romanele Drum în tăcere (1987) şi Goana (1988), ulterior în ediţii revizuite, oferă un univers artistic, nu atât schimbat, sub raport tematic, cât sub acela al realizării meritorii, confirmând că specia romanului poate fi „cale regală” de supravieţuire a literaturii. Restul limbajelor strunite în cele mai diferite şi complexe registre narative a impus un stil şi o diferenţă specifică faţă de contemporanii lui”.(…) (Oricând despre vitalitatea limbii vorbite la români)
„În totul, romancierul, chibzuind obiectiv, realizează o capodoperă şi devine cel mai important prozator al câmpiei oltene. El se alătură astfel, colegial, marilor prozatori invocaţi de noi mai sus. Numai că faţă de toţi aceşti clasici, colegul lor de astăzi, „prezintă o umanitate cum n-a mai cunoscut literatura română, o selecţie negativizată poate pentru a ilustra înrăirea lumii la care se referă textul biblic”, nota istoricul literar Marian Popa în a sa Istorie a literaturii române…”
(Trăind printre cărţi, 2002);
Dumitru Bădescu: „În literatura română, scriitorul Jean Băileşteanu şi-a croit un drum solid şi-şi ocupă pe drept un loc distinct. Inspirată din viaţa satului oltenesc, proza sa se poate asocia multor asemenea notabile. L-am asmănat pe autor din primele lecturi cu un Creangă al Oltenilor, pentru că este un făuritor de limbă. Tinde să ridice aspectul local al limbii de pe Valea Desnăţuiului la nivelul de limbă literarră. Ar fi destul de interesant un studiu asupra oralităţii limbii cu accentuate particularităţi olteneşti…” „Dacă ne-am limita la observaţia că Jean Băileşteanu este un mare povestitor, i-am face un mare deserviciu. El este şi un mare constructor de peisaj românesc. Prin metoda de creaţie, se integrează prozei realiste. Este un realism de sorginte populară. Ochiul atent al autorului pătrunde în mediul rural al epocii descrise, cu accent pe sărăcia satului oltenesc şi pe viaţa spirituală a oamenilor, cu tradiţiile, credinţele şi obiceiurile lor. (…) Valoarea romanului”Goana” rezidă şi în construcţia sa. Dacă la Marin Preda, în romanul Moromeţii, vol. I, întâlnim tehnica secvenţelor prin concentrarea evenimentelor în timp, la Jean Băileşteanu întâlnim organizarea materiei epice, nu pe capitole, ci e zilele unei săptămâni. Trecerea timpului aproape că nici nu se percepe, ca în basmul popular….” „Din punct de vedere literar, romanul lui Jean Băileşteanu, Geniul şi închipuirea cred că este unul dintre cele mai bune romane psihologice din literatura română. Introspecţia şi retrospecţia sunt metodele principale de analiză psihologică. Gândurile şi starile sufleteşti ale personajelor sunt analizate ca într-un film în care imaginile sunt derulate cu încetinitorul pe un ecran al conştiinţei.”
(Cronici Literare, 2007)
Colaborări în periodice
A publicat articole şi proze în nenumărate reviste, antologii şi almanahuri, a fost în conducerea revistelor „Meridian”, „Exploziv Magazin” și Autograf MJM, ani de zile a colaborat la Radio Craiova, Radio Bucureşti etc.
În 1985, i-a fost jucată la Radio Craiova, de o echipă de actori de la Teatrul Naţional din Craiova, Ilie Gheorghe în rolul principal, o piesă în două părţi, CARTEA CU BUCLUC.
În 1987, după apariţia primei ediţii a romanului DRUM ÎN TĂCERE, care a scăpat ca prin minune de la topire, a fost chemat la Casa de Filme 1 să scrie un scenariu de film, în două serii, cu ţărani, promiţându-i-se „o căciulă de bani”. Ceea ce i se cerea să scrie însă, doar trăiam… în plin socialism multilateral dezvoltat, nu era tocmai potrivit pentru persoana numită Jean Băileşteanu care, cu toată duritatea totalitarismului acelor vremi, nu s-a pretat şi nu s-a… predat la nici un fel de compromis, neîncântându-l nici banii şi nici o anumită poziţie socială. Nu a fost membru PCR şi a fost urmărit asiduu de securitate.
După ce a scris, totuşi, vreo trei variante de scenariu, care n-au fost pe placul oficialităţilor, a abandonat. Le-a spus că ceea i se cere, nu poate să facă, fiindcă, în primul rând, i-ar fi fost ruşine de el şi, de asemenea, nu vrea ca omul să dea doi lei la film şi, după aceea, să-l înjure.
Despre cărţile lui Jean Băileşteanu s-au exprimat mulţi critici literari în mai toate revistele literare importante.
Dati click aici ca sa ascultați piese de teatru radiofonic in care a jucat Jean Băileșteanu.
